UPDATE. Andrei Gerea este propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Economiei. Anunţul a fost făcut de Crin Antonescu, marţi, după şedinţa Biroului Permanent al PNL. Propunerea a fost aprobată în unanimitate de membri BPN al PNL. Antonescu susţine că şi premierul agrează această propunere.
Gerea este numele propus de preşedintele liberalilor Crin Antonescu.
Andrei Gerea este membru PNL din anul 1990.
----
Liderii PNL, între care Crin Antonescu, Daniel Chiţoiu, Klaus Iohannis, Radu Stroe, Eduard Hellvig, Andrei Gerea, s-au reunit, marţi dimineaţă, la biroul preşedintelui Senatului, înaintea şedinţei BPN al PNL, care urmează să stabilească propunerea pentru Ministerul Economiei, potrivit Mediafax.
În disuţia liberalilor intră mai multe propuneri pentru funcţia de ministru al Economiei, acestea provenind atât din zona oamenilor politici liberali, cât şi din zona tehnocraţilor.
Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL a început la ora 11.00, la sala de şedinţe a grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.
Liberalii trebuie să stabilească o propunere pentru funcţia de ministru al Economiei, pe locul rămas vacant după demisia lui Varujan Vosganian. În prezent, interimatul funcţiei este asigurat de vicepremierul Daniel Chiţoiu.
UPDATE. Andrei Gerea este propunerea PNL pentru funcţia de ministru al Economiei. Anunţul a fost făcut de Crin Antonescu, marţi, după şedinţa Biroului Permanent al PNL. Propunerea a fost aprobată în unanimitate de membri BPN al PNL. Antonescu susţine că şi premierul agrează această propunere.
Gerea este numele propus de preşedintele liberalilor Crin Antonescu.
Andrei Gerea este membru PNL din anul 1990.
----
Liderii PNL, între care Crin Antonescu, Daniel Chiţoiu, Klaus Iohannis, Radu Stroe, Eduard Hellvig, Andrei Gerea, s-au reunit, marţi dimineaţă, la biroul preşedinte