Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Prefectul a reclamat la DNA conducerea unei comune pentru fals, deturnare de fonduri şi abuz

Publicat in Romania Libera, luni 20 decembrie 2010 ·

Prefectul de Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a făcut, luni, la DNA, plângere împotriva conducerii Primăriei comunei Ion Neculce pentru fals în acte, abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în cazul unei păşuni arendate de viceprimarul comunei, potrivit Mediafax.

Prefectul a declarat că în urma unor verificări a constatat respectivele abuzuri privind încasarea de subvenţii de la APIA de către viceprimarul Neculai Muşat pentru o suprafaţă de teren de 1.370 de hectare pe care acesta ar fi primit-o în arendă în 2007, întocmindu-se acte false.

Tomaşeschi a spus că viceprimarul ar fi primit în 2007, în baza unei hotărâri a CL Ion Neculce, în arendă, suprafaţa respectivă, dar că niciunul dintre consilierii locali nu-şi aminteau de această decizie.

În urma verificărilor, s-a constatat că numărul hotărârii prin care s-ar fi aprobat arendarea respectivului teren este de fapt al unei hotărâri ce viza acordarea unui ajutor unei familii.

"Este vorba de fals în acte şi de un prejudiciu de aproape 700.000 de lei pentru că s-au primit subvenţii de la APIA", a spus prefectul.

El a arătat că, în aceste condiţii, a promovat, luni, la DNA, o plângere faţă de conducerea Primăriei comunei Ion Neculce pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, deturnare de fonduri, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Plângerea îi vizează pe primarul Vasile Rusu, viceprimarul Neculai Muşat şi secretarul comunei Mihai Iftimiei.

Prefectul de Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a făcut, luni, la DNA, plângere împotriva conducerii Primăriei comunei Ion Neculce pentru fals în acte, abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în cazul unei păşuni arendate de viceprimarul comunei, potrivit Mediafax.

Prefectul a declarat că în urma unor verificări a constatat respectivele abuzuri privind încasarea de subvenţii de la APIA de către viceprimarul N

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 24 minute
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 8 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 9 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°