Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baconschi: Franţa nu s-a opus de principiu aderării României la Schengen

Publicat in Romania Libera, luni 7 februarie 2011 · ·

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a spus că declaraţiile ministrului Laurent Wauquiez referitoare la aderarea României la Schengen nu sunt o surpriză şi că Franţa nu s-a opus niciodată de principiu integrării României în Schengen, informează Mediafax.

Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a mai spus că a apreciat faptul că ministrul francez a reamintit importanţa relaţiilor foarte bune dintre cele două ţări, apreciind că această abordare constituie o bază pentru a reveni la subiecte bilaterale neglijate din cauza preocupării excesive pentru problema Schengen.

"Am apreciat faptul că domnul Wauquiez a lărgit un pic cadrul reamintind importanţa, pentru ambele ţări, a acestei excelente relaţii bilaterale. Şi cred că acest lucru creează o bună bază pentru a reveni la ansamblul subiectelor de pe agenda bilaterală, care au fost puţin neglijate în ultima vreme întrucât ne-am concentrat excesiv şi exclusiv aasupra poziţiei celor două ţări în chestiunea Schengen", a spus ministrul.

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, a declarat, duminică la RFI, că Franţa nu se opune, de principiu, ca România să intre în Schengen în 2011, însă, dat fiind că Bulgaria nu este încă pregătită, cele două ţări nu pot adera în următoarele trei luni.

El a vorbit şi despre corupţia din România şi Bulgaria, chiar dacă Bucureştiul - spune el - face eforturi pentru a o combate. "Ştim că guvernul român încearcă să ducă o luptă nemiloasă cu acest fenomen, dar din rapoartele pe care le primim există încă probleme serioase cu corupţia în România şi Bulgaria", a declarat ministrul francez.

Laurent Wauquiez a lăudat eforturile României. "România a făcut multe eforturi şi vreau să subliniez acest lucru. A făcut eforturi pentru a îmbunătăţi protecţia frontierelor. A făcut eforturi foarte dure pentru a lupta împotriva corupţiei. A parcurs o mare parte din dru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

STUDIU Schimbările climatice întreţin şi alimentează bolile infecţioase

G4Media acum o ora
Planeta noastră – devenită mai caldă, mai poluată şi mai neospitalieră – s-a schimbat sub efectele activităţii umane şi, în acest mediu nou, bolile infecţioase proliferează, informează AFP, citată de Agerpres. Studii recente au dezvăluit consecinţe

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 5 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum 2 ore
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°