În 1976, Dîba avea doar 22 de ani, era debutant la Olimpiadă şi se afla în umbra lui Ivan Patzaichin, marea speranţă a ţării noastre pentru aur la kaiac-canoe. Totuşi, tânărul kaiacist nu era chiar un necunoscut, el venind la Montreal cu un palmares care cuprindea deja două medalii de aur şi două de argint la Campionatele Mondiale. În Canada a urmat consacrarea definitivă.
„Sincer, voiam să câştig neapărat o medalie la acea Olimpiadă. În serii, am câştigat lejer, nu m-am forţat prea tare, pentru că ştiam că va urma semifinala şi va trebui să mă calific”, a povestit Dîba, într-un interviu acordat în 2009, pentru kaiaccanoeromania.blogspot.ro. Românul şi-a învins fără probleme şi adversarii din semifinalele de la K1 - 500 de metri, intrând în cursa pentru medalii cu al patrulea timp.
În finală, Dîba a concurat pe culoarul 9, deloc favorabil, însă acest lucru nu l-a împiedicat să domine autoritar cursa, în faţa unor rivali puternici. „În finală, m-am întâlnit cu rivalul meu de la toate concursurile, Rudiger Helm din Republica Democrată Germană. Am reuşit să câştig, devansâdu-l pe ungurl Zoltan Sztanity, iar Helm a venit pe locul 3. După ce am trecut linia , am fost aşa de fericit încât am uitat de tot! Am intrat în lumea mea”.
După cele trei medalii de aur cucerite de Nadia, Dîba completa astfel bilanţul ţării noastre la Montreal cu un nou titlu olimpic. Un succes cu atât mai valoros cu cât Ivan Patzaichin, vedeta lotului României de kaiac-canoe nu a reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Mai mult decât atât, tănărul Vasile devenea primul campion olimpic la kaiac simplu 500 de metri, probă aflată în premieră în programul Jocurilor.
Victoria de la K1-500 m nu a fost singura performanţă obţinută de Dîba în Canada. El a luat startul şi în cursa de 1.000 de metri, acolo unde a încheiat pe poziţia a treia şi a
