E privit din fata si din profil (...) este radiografiat, disecat, reansamblat, intors pe toate fetele, pre/fetele si post/fetele, abordat si di pi centru (de profesionisti, artisti si meseriasi ai scenei/ ecranului) si di pi margine (de comentatori neindoctrinati si ceva mai relaxati), incat ceea ce rezulta este un portret total si definitiv, in care aproape nu mai e unde de adaugat vreo nuanta. Cel mai bun prilej de a (mai) scrie ceva despre tine insuti este acela cand te apuci a scrie despre altii. (Ia te uita ce aforism mi-a iesit!) Un mort sau un aniversat, un scriitor uitat sau, dimpotriva, unul ultra-mediatizat iti ofera, ca sa zic asa, o plaja larga, pe care poti sa te (auto)expui fara a fi amendat (prea tare) pentru narcisism. Saptamana trecuta l-am evocat pe Val Condurache. Mortii cu mortii, vii cu viile (ca sa fie clar: ma refer atat la femei, cat si la podgorii). Saptamana asta... Pai asta e saptamana lui Stefan Oprea: un optzecist de viitor, cum se titreaza in Cronica veche, chiar acum aparuta prin locurile pe care cititorii nostri le stiu. De fapt, nu doar saptamana, ci toata luna si chiar o buna parte din an sunt ai lui Stefan Oprea. Don Fanica, alintat de amici. "Un martor al Thaliei", zicea cineva, candva, preluandu-i un titlu de carte. "Un spirit metodic", preciza altcineva. "Un senior al criticii", il definea, cu o reverenta, altul. Unul admira "franchetea opiniei si claritatea comunicarii", altul "gustul si probitatea", cineva identifica " orgoliul simplitatii", altcineva "responsabilitatea orgolioasa". Sunt remarcate "etica si estetica criticului", "pulsul", "invataturile", "adevaratul glas", "talentul si devotamentul", "tinuta academica si caracterul polemic", "pertinenta, curajul si profesionalismul", "estetica bunului simt", "consecventa atitudinii critice", "ponderea si farmecul seriozitatii". Si tot asa. Optzecistul e privit din fata si din p