Cea mai în vogă şcoală din Londra are soluţii pentru dileme moderne: cum să fii cool sau cum să treci peste criză. Sursa: THE SCHOOL OF LIFE
V-aţi întrebat cum reuşesc unii să-şi stăpânească emoţiile, cum obţin alţii cele mai bune locuri de muncă sau cum de au relaţii perfecte? Răspunsul este simplu. Cel mai probabil au trecut pe la „Şcoala Vieţii” din Londra.
Câţiva artişti, scriitori şi filosofi s-au gândit să creeze o şcoală unde toate gândurile care îi macină pe oamenii mileniului 3 să fie aria curriculară, iar cursurile - cât mai informale cu putinţă. Aşa a luat naştere, în inima Londrei, „The School of Life” („Şcoala Vieţii”), sub bagheta talentatului scriitor elveţian Alain de Botton.
După 18 luni de planificare, şcoala a fost lansată oficial în septembrie 2008. Dar deschiderea a coincis cu izbucnirea crizei economice, încă o provocare de trecut, despre care, actuala directoare a şcolii, Morgwn Rimel, spune că i-a ajutat să-şi stabilească priorităţile.
Cursuri pentru oricine
„Temele cursurilor se referă la marile întrebări pe care toţi le avem despre viaţă şi despre cum să trăim. Subiectele de discuţie provin din nevoile noastre şi din cele ale cursanţilor”, explică directoarea şcolii, subliniind că programa este permanent actualizată.
Poate par facile aceste cursuri, dar cei care le susţin se iau foarte în serios. Deşi abordarea este total diferită în comparaţie cu o şcoală normală, obiectivele sunt ambiţioase.
„Noi credem că sunt foarte utile pentru cei care se înscriu. Nu pretindem că am şti toate răspunsurile la marile întrebări ale vieţii, dar încercăm să oferim un mediu în care oamenii pot explora acele întrebări şi probleme care-i preocupă, într-o atmosferă prietenoasă şi deschisă”, mai spune Rimel.
La cursuri se poate înscrie oricine, dar numărul de participanţ