Socurile din aceasta iarna - oprirea gazului de la Est si a finantarii de la Vest - au reamintit statelor de la periferia Europei, adica din Balcani si din Europa Centrala si de Est, ca au vecini.
Miezul moale al Europei, locul de unde au plecat confruntarile secolului XX si epicentrul luptelor pentru influenta dintre imperii de la sfarsitul secolului XIX, este fortat in aceste luni sa se intoarca spre sine insusi.
Serbia a luat gaze la nevoie de la "prietenii" unguri, iar Bulgaria a suferit pentru ca nu are niciun fel de comunicare intre reteaua sa de conducte si cea a Romaniei, care a fost dispusa sa o ajute cand rusii au oprit gazul.
Abia acum si-au pus bulgarii problema ca gazul romanesc arde la fel de bine ca si cel al fratilor de ginta slava si ca le-ar trebui o conducta pe sub Dunare ca sa ajunga la el. Si ca ar mai fi bune macar inca doua poduri peste Dunare, pe langa cel a carui constructie a inceput intre Vidin si Calafat.
Romania, pe de alta parte, a relansat, pentru a nu stiu cata oara, proiectul Arad - Szeged, care ii va permite conectarea la reteaua vestica de gaze.
Suntem vecini, dar nu comunicam. Sunt mult mai multe curse aeriene intre Bucuresti si Paris decat intre Bucuresti si Belgrad sau Kiev. Capitalele, companiile, partidele, liderii si politicile tarilor apropiate noua, de la o ora sau doua de mers cu trenul, ne sunt mai putin cunoscute decat proiectele lui Obama sau declaratiile lui Sarkozy.
Paradoxal, Romania si Bulgaria s-au descoperit vecine alergand dupa integrarea in Occident. Abia dupa 1 ianuarie 2007, cand a fost pus in practica acordul de libera trecere la frontiera, ne-am dat seama ce ieftine sunt hotelurile de la Balcic si ce cafenele frumoase sunt la Ruse.
Teoria economica spune ca liberalizarea comertului intre doua tari apropiate ca putere economica poate avea efecte de crestere mai mari deca
