Coaliţia de centru-dreapta aflată la putere în Suedia a câştigat alegerile de duminică, fără a obţine majoritatea. Celebrul „model social suedez” se apropie cu paşi mari spre final. Extrema-dreaptă a reuşit să intre, pentru prima oară, în Parlamentul de la Stockholm.
Vezi cum a sărbătorit premierul actual victoria alianţei centru-dreapta aflată la guvernare
Vezi cum au sărbătorit reprezentanţii extremei drepte intrarea, în premieră, în Parlamentul de la Stockholm
Dincolo de cifre, votul de încredere dat de suedezi coaliţiei de centru-dreapta, pentru a doua oară (primul vot a fost în 2006 când socialiştii au fost înfrânţi după 80 de ani de dominaţie a scenei politice) arată că statul-providenţă, modelul social al Europei, nu mai reprezintă ceea ce-şi doresc suedezii. Alegerea făcută de nordici la 19 septembrie dă semnalul că societatea în care toată lumea, chiar şi cel mai sărac, trăia bine datorită solidarităţii celorlalţi, se îndreaptă spre disoluţie.
Taxe mai mici, contribuţii sociale mai mari
Ultimii patru ani au fost marcaţi de reduceri masive de taxe şi creşterea contribuţiilor pentru sistemul social. Temele preferate de partide în aceste alegeri au fost locurile de muncă pentru tineri şi sistemul sanitar care, deşi este performant, este încă sub tutela statului şi are liste de aşteptare la consultaţii ce se întind uneori pe câteva luni. Partidele de stânga susţin că sistemul de pensii şi protecţie socială este în pericol din cauza reducerilor de taxe.
Citeşte şi:
O româncă din Stockholm a scos în stradă 6.000 de protestatari
Suedia, permisivă cu ţiganii şi imigranţii
Dreapta a reuşit însă să scoată rapid Suedia din criza economică şi a condus ţara la o creştere a Produsului Intern Brut, estimată anul acesta la 4,7 la sută. Tot dreapta doreşte acum şi privatizarea unor mari companii de s