Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România Sălbatică-marmote la Căldarea Iezerului

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 octombrie 2010 ·

MEDIU. ONG-ul World Wide Fund for Nature (WWF) şi fotograful Dan Dinu au fotografiat colonia de marmote de la Căldarea Iezerului. Sursa: Dan Dinu

Patru parcuri naţionale în două luni şi sute de fotografii - acesta este bilanţul primei etape a proiectului România Sălbatică, proiect iniţiat în august 2010 de fotograful Dan Dinu, în parteneriat cu WWF. Primul obiectiv a fost Parcul Naţional Munţii Rodnei. Prima etapă s-a concentrat pe zona rezervaţiei Bila-Lala unde, în afară de lacurile glaciare Lala Mică şi Lala Mare, fotograful s-a aflat în căutarea unei plante rare, opaiţul Munţilor Rodnei. A doua zonă în care s-a deplasat a fost zona vârfului Pietrosu, cel mai înalt masiv din Carpaţii Orientali. Aici, obiectivul a fost fotografierea vârfului şi a tronsonului de creastă din jurul lui, dar şi fotografierea coloniei de marmote de la Căldarea Iezerului.

A urmat, între 25 şi 28 august, Parcul Naţional Semenic- Cheile Caraşului, unde zona vizată de la început au fost golul alpin al Semenicului, cu mlaştinile de altitudine şi pădurea de fagi seculari de la Izvoarele Nerei. Pădurea are nu mai puţin de 5000 de hectare şi se numără printre cele mai mari păduri virgine ale Europei, fagii de aici atingând vârste de peste 350 de ani, au explicat repreyentanţii WWF. A doua etapă a turei s-a desfăşurat în zona Cheilor Caraşului, una dintre cele mai spectaculoase atracţii ale Parcului, datorită celor peste 500 de peşteri şi avene, dar şi abundenţei vegetaţiei.

Ziua de 15 septembrie a marcat începutul expediţiei în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, unde obiectivul a surprins locuri emblematice precum Lacul Roşu, Cheile Bicazului sau Piatra Singuratică, dar şi zone mai puţin cunoscute, cum ar fi Cheile Bicăjelului sau Poiana Ghilcoşului.

Între 22 şi 26 septembrie, fotograul a străbătut Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei în căutarea unor locuri deosebite

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 4 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°