Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O erezie cît o religie

Publicat in Romania Literara, vineri 16 iunie 2006 ·

Nu ştiu cine spunea că, cu cît studiază mai mult teologia, cu atît simte cum credinţa îi scade mai drastic. Butada aceasta, în ciuda dozei incontestabile de cinism ce răzbate din conţinutul ei, surprinde un adevăr simplu: credinţa înseamnă mai întîi trăire şi abia în al doilea rînd înţelegere, sau mai precis înseamnă să trăieşti cu sufletul o viziune intuitivă asupra lumii şi mai puţin să înţelegi cu mintea cunoştinţele discursive ce decurg din viziunea iniţială.

Psihologic vorbind, elementele de bază din care se încheagă natura interioară a unui credincios sunt în număr de trei: 1) viziunea lui, adică reprezentarea pe care şi-a făcut-o despre lume; 2) credinţa lui, adică gradul cu care îşi îmbrăţişează sufleteşte propria viziune - iar de acest grad depinde coerenţa dintre viziune şi atitudinea pe care o adoptă în cursul vieţii; 3) teoria lui, adică edificiul de distincţii şi argumente cu care îşi poate sprijini polemic viziunea. Teoria, fiind forma discursivă pe care o poate lua în final intuiţia credinciosului, este precum o excrescenţă a cărei însemnătate stă numai în dimensiunea ei persuasivă. Aşadar, teoria, ca armătură conceptuală pusă în slujba unei intuiţii, are menirea de a-i convinge pe alţii de temeinicia adevărului proferat, sau, dacă acest lucru nu e posibil, măcar de a le descuraja intenţia unei porniri contestatare. De aceea, astăzi nu se poate închipui misionarism făcut în numele unei viziuni fără o teorie bine pusă la punct în această privinţă.

Dar cum orice teologie, ridicînd la apogeu speculaţia teoretică, împinge în planul secund viziunea iniţială, rezultatul ei va fi o devitalizare treptată a credinţei. Şi atunci, credinciosul, compensînd lipsa trăirii, se va înarma cu multă teorie şi cu multe argumente, nemaicăutînd să-şi interiorizeze viziunea pînă la acel prag de intimitate cînd lumea ajunge să fie privită prin prisma viziunii. Şi

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

UPDATE-Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 14 minute
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 52 minute
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 45 minute
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Ciucă, întrebat despre fotografia împreună cu Nicuşor Dan pe Arena Naţională: Mi-a plăcut foarte mult că a venit, pentru că asta arată cât de multă atractivitate are PNL şi cât de disperaţi sunt alţii să vină să facă o poză cu noi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat în legătură cu fotografia în care apare alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Arena Naţională, că i-a plăcut foarte mult că edilul a venit la el, ”pentru că asta arată cât de multă atractivitate ar

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 4 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

BEC a transmis către birourile electorale din ţară şi AEP recomandări privind interacţiunea la urne cu persoanele transgender, la alegerile din 9 iunie / Îndrumarul cu recomandările a fost făcut de Asociaţia Accept

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a transmis, printr-o circulară, birourilor electorale din ţară, cât şi şi Autorităţii Electorale Permanente (AEP) un îndrumar redactat de către Asociaţia Accept cu recomandări privind interacţiunea la urne cu persoanele tran

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/20°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°