Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai ieftini brazi se găsesc în supermarketuri

Publicat in Adevarul, duminică 21 decembrie 2008 ·

Comercianţii din pieţe îţi fac reduceri dacă vrei să cumperi mai mulţi brazi. Supermaketurile din Ploieşti au cele mai bune oferte de brazi. La Metro, datorită sistemului de reduceri care se aplică în aceste zile şi până de sărbători, un brad cu înălţimea între 1,25 şi 1,75 metri poate fi achiziţionat cu doar 19 lei. În Bricostore un brad altoit cu molid costă 50 de lei, iar un brad normal este 70 de lei. Pomii au între 1 şi 3 metri, şi sunt importaţi din Olanda.

La pepinierea Administraţiei Domeniului Public şi Privat Ploieşti, situată în zona de nord, lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, un brad în ghiveci care are o înăţime de cel mult 1,20 metri sau un molid în ghiveci de până la 2,20 metri poate fi cumpărat pentru 55 de lei. Avantajul, pentru că se află în ghiveci, după trecerea sărbătorilor de iarnă, brazii pot fi plantaţi din nou.

La Halele Centrale

Preţurile pentru brazii de până în 1,5 metri care se vând în centru pornesc de la 50 de lei, dar, dacă veţi cumpăra mai mulţi, puteţi da chiar şi 30 de lei pe un pom de Crăciun. Brazii de 2 metri se vând cu 100 de lei.

Se vând şi brazi de import, dar aceştia sunt ceva mai scumpi. „Pomii sunt aduşi din Danemarca au între 1,5 şi 3 metri şi costă de la 80 la 250 de lei”, ne-a spus Gheorghe Militaru, vânzător din piaţa de la Hale. Tot aici se vând şi crenguţe de brad, care costă între 20 şi 50 de lei, în funcţie de cât sunt de bogate, şi coroniţele din brad, care costă 10 lei. De la Hale puteţi cumpăra şi vâscul, o crenguţă medie ca dimensiuni costă 2 lei.

La Obor

La bazarul din Bariera Bucov, brazii oferiţi de vânzători sunt toţi româneşti. Pomii care au cel mult 1,5 metri costă 40 de lei. Clienţii care doresc să aleagă dintr-o varietate mai mare de brazi, cu înălţimi cuprinse între 1,5 şi 2,5 metri, vor plăti mai mult, adică 100

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 34 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 42 minute
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 39 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum 49 minute
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 54 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°