Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România este singura ţară din Est cu scădere economică în 2010. Cum am ajuns aici?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 august 2010 ·

Ultima prognoză a Guvernului este -1,9% PIB pentru 2010. Nici Guvernul şi nici Banca Naţională nu au fost în stare să-şi dea seama la timp că urmează recesiune şi anul acesta. De aceea, bugetul a fost construit greşit.

Guvernul se aşteaptă în prezent la o scădere cu 1,9% a Produsului Intern Brut în 2010, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute ministrul de finanţe Sebastian Vlădescu. Ungaria, ţările baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Bulgaria au ieşit sau nici nu au fost în recesiune.

România urmează astfel să înregistreze anul acesta cea mai proastă evoluţie economică din Eu­ropa Centrală şi de Est, cu toate că pe parcursul anului trecut cei mai înalţi oficiali ai ţării au repetat foarte des că în 2010 vom ieşi din recesiune.

Astfel, cei trei cei mai importanţi oameni din statul român, preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi guvernatorul Mugur Isărescu, au spus în tot decursul anului 2009 că în a doua parte a anului 2010 economia va reveni pe creştere.

Mai mult, oficialii BNR au insistat până la jumătatea anului trecut că nici în 2009 nu va fi scădere a economiei. Prognozele de creştere economică s-au deteriorat rapid de la începutul anului, punând sub semnul întrebării construcţia bugetului pe o creştere de peste 1% din PIB, acceptată fără niciun fel de semn de întrebare atât de BNR, cât şi de FMI.

Construcţia bugetului s-a bazat pe creştere economică, dar cum aceasta nu a venit, Guvernul a fost nevoit să reducă cu 25% salariile din sistemul bugetar şi să majoreze TVA de la 19% la 24%, pentru a se putea încadra în cheltuielile deja făcute de la începutul anului. Dacă bugetul ar fi fost construit mult mai conservator, eventual pe o scădere a PIB, măsurile de restructurare ar fi trebuit luate la începutul anului, iar impactul asupra e­co­nomiei ar fi fost mult mai redus. Din acest punct de vedere, se

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°