Iranul a amânat până în luna august negocierile cu marile puteri privind controversatul său program nuclear, ca o măsură de retorsiune faţă de adoptarea de noi sancţiuni împotriva Teheranului, a declarat luni preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, care a condiţionat reluarea discuţiilor în respectivul dosar, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres. "Întârziem negocierile din cauza relei lor conduite şi a adoptării unei noi rezoluţii" de către Consiliul de Securitate al ONU, care sancţionează Iranul din cauza refuzului său de a pune capăt acţiunii de îmbogăţire a uraniului, a răspuns şeful statului iranian, la o întrebare formulată într-o conferinţă de presă la Teheran.
"Nu vor avea loc negocieri înainte ca luna Mordad să ia sfârşit (2 august), la mijlocul Ramadanului", luna postului musulman. "Este amenda pe care ei (occidentalii) trebuie să o plătească pentru a învăţa ce este politeţea şi cum trebuie să te adresezi celorlalte naţiuni", a continuat preşedintele iranian, referindu-se la sancţiunile votate la 9 iunie de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Iranului, pe care îl acuză de lipsă de transparenţă şi cooperare în programul său nuclear.
Mahmoud Ahmadinejad a afirmat că discuţiile Iranului cu aşa-numitul ''Grup de la Viena" /(din care fac parte SUA, Rusia, Franţa), desfăşurate sub egida Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) şi care se referă la un eventual schimb de combustibil nuclear, ar trebui să mai includă Brazilia şi Turcia. "Suntem gata la un schimb de combustibil pe baza 'Declaraţiei de la Teheran'", semnată în primăvara acestui an de Iran, Turcia şi Brazilia, a spus Ahmadinejad.
"Componenţa negocierilor trebuie schimbată", inclusiv la discuţiile cu G5+1 (cele cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU: China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA, plus Germania), p