Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineaţă, la o vilă din Sectorul 1 al Capitalei, pompierii intervenind cu patru autospeciale cu apă şi spumă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, citat de Mediafax.
Incendiul a izbucnit la o vilă de pe strada Constantin Godeanu, din cartierul Dămăroaia, fiind sesizat la numărul 112 în jurul orei 10.30, a spus Daniel Vasile.
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, precum şi un echipaj de prim ajutor.
Flăcările au cuprins acoperişul imobilului, de unde se degajă foarte mult fum, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.
Daniel Vasile a spus că există pericolul ca incendiul să se extindă şi la casele din apropiere.