Antrenorul de 61 de ani a fost prezentat oficial ieri. El a transmis că obiectivul personal este o clasare cît mai bună, dar a luat în calcul şi eventuale oscilaţii de formă.
- Domnule Mulţescu, ce le promiteţi suporterilor dinamovişti în viitorul sezon?
- Timpul vorbelor a trecut. E o perioadă grea în fotbal. Un mare antrenor a spus că ciclul formării unei echipe este de 4 ani. Nu se mai poate asta, acum trăim în secolul vitezei. Totul este în grabă. M-am obişnuit cu asta atît la Petrolul, cît şi la Astra, pe care le-am preluat din mers, fără perioadă de pregătire.
- Care-i obiectivul dumneavoastră?
- Eu mi-am impus să avem rezultate imediate, nu conducerea. Eu sînt cel care-mi impun mai mult. Obiectivele sînt îndrăzneţe şi greu de realizat, dar nu imposibil. Vreau în primă fază ca echipa să funcţioneze, să joace fotbal. Dacă vin şi rezultatele, cu atît mai bine. Cu aceste gînduri plec la drum. În primă fază ţintim locurile 1-5, şi, să zicem în caz de excepţie, dacă Doamne fereşte se întîmplă un accident, locul 7.
- Lazăr, Ferfelea, Lungu sînt trei dintre jucătorii pe care îi doreşte Dinamo...
- Pînă să vin eu, nu s-a făcut nici un transfer. E adevărat că au fost discuţii şi că mi-am dat girul pentru anumiţi jucători, cum ar fi Lazăr de la Sportul. Depinde cum reuşim să acoperim valoric lotul pînă în iarnă, astfel încît să ne gîndim serios la retur.
- Steaua a cîştigat titlul şi datorită preparatorului fizic, dumneavoastră l-aţi adus pe Yuksel Yesilova, cum va schimba el stilul de pregătire?
- Alături de Yesilova am rezolvat multe probleme grele. Este la fel de bun ca Neubert, doar că au metode de lucru diferite. Amîndoi au aceeaşi şcoală făcută în Germania şi Olanda. Yuksel are licenţă şi pentru antrenor secund, şi pentru antrenor principal. M-a ajutat să comprim antrenamentele fizice cu cele tehnice, fiind presaţi d