La sfarsitul saptamanii trecute, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi au trimis in judecata, in cauze diferite, sase persoane acuzate de furt calificat. Primii trei care au deschis lista au fost Ciprian Chiriac, de 28 de ani, Gigi Chiriac, de 36 de ani si Constantin Popovici, de 22 de ani, toti din Podu Iloaiei. Cei trei sunt acuzati ca, in data de 1 noiembrie 2003, au intrat prin efractie intr-o croitorie situata in zona Tudor Vladimirescu, de unde au sustras mai multe haine si valuri de stofa. Desi au folosit manusi si au vopsit unul dintre geamurile exterioare, cei trei au fost prinsi in flagrant de catre politisti in timp ce incercau sa scoata afara bunurile sustrase. Tot la sfarsitul saptamanii trecute, in fata judecatorilor au ajuns Daniel Curca si Daniel Tanasa, ambii din comuna Miroslava, judetul Iasi. La mijlocul anului trecut, cei doi au consumat bauturi alcoolice intr-un local din Iasi, dupa care au hotarat sa jefuiasca un magazin alimentar. Dupa ce au intrat intr-o unitate situata in zona Canta cu ajutorul unui levier, Curca si Tanasa au dat nas in nas cu politistii in timp ce incercau sa scoata afara doi saci cu alimente, in valoare de 20 milioane lei. Nu in ultimul rand, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi i-au citit materialul de urmarire penala si lui Daniel Jipa, in varsta de 22 de ani, din localitatea Lunca Cetatuii, sub aceeasi acuzatie de furt calificat. Asa cum au sustinut anchetatorii, tanarul a reusit intr-o singura noapte sa fure din trei locuri diferite fara a fi prins. Mai precis, acesta a spart o gospodarie, boxa vecinilor de bloc si un autoturism parcat in apropierea domiciliului sau, provocand un prejudiciu total de 10 milioane lei. Ulterior, Jipa a depozitat o mare parte din bunurile furate in casa Mihaelei Mihulca, concubina sa. Banuind ca lucrurile au fost furate, tanara i-a anuntat pe politisti. In