Zeci de familii din Iaşi care doreau locuinţe ieftine au rămas fără bani, după ce au acceptat „super-oferta“ unei firme de construcţii. Firma de construcţii a încasat avansuri substanţiale, dar nu a predat nicio locuinţă „la cheie”. Patronul s-a internat la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi. Atraşi de promisiunea unei case ieftine şi confortabile, 57 de ieşeni şi-au încredinţat banii omului de afaceri Dan Acatincă, patronul firmei de construcţii Rom Consult Group.
Oamenii au achitat firmei sume de ordinul zecilor de mii de euro, urmând să primească la schimb locuinţe la mansarda unor blocuri din zone bune ale Iaşiului.
„Am văzut în ziar anunţul în care era prezentată oferta. Am verificat firma, am văzut că există din 2001, a primit premii şi nu avea datorii la stat”, a spus Dan P., care a plătit în avans 40.000 de euro pentru o locuinţă.
Conform contractului, acesta ar fi trebuit să-şi primească mansarda „la cheie” în maxim şapte luni de la semnarea actelor. Dacă locuinţa nu era finalizată la timp, constructorul se angaja să plătească despăgubiri de 300 de euro/lună.
Atraşi cu super-oferte
Oamenii ar fi trebuit să beneficieze şi de o super-ofertă. Dacă dădeau toţi banii odată, clienţii cumpărau casa cu până la 20.000 de euro mai ieftin decât dacă ar dat un avans şi ar fi plătit restul sumei la finalizarea lucrărilor.
„Am făcut credit în bancă şi am ipotecat apartamentele părinţilor. Înainte să ne dea creditul, cei de la firmă au sunat la bancă de zeci de ori să vadă dacă mi s-a aprobat sau nu împrumutul”, ne-a mărturisit Florina S., un alt client al firmei Rom Consult Group.
După ce au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare şi au plătit până la 52.000 de euro pentru o locuinţă, oamenii au aşteptat să primească noua casă.
„Patronul era foarte drăg