Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzătoare din Vaslui, înşelate cu hârtii de la guma de mestecat care imită bancnotele originale

Publicat in Jurnalul, joi 13 octombrie 2011 ·

Poliţiştii vasluieni au declanşat, joi, o anchetă pentru identificarea unor persoane care au reuşit să înşele mai multe vânzătoare din municipiul Vaslui cu hârtii de la guma de mestecat aflată la vânzare pe piaţă, surprize care imită bancnotele originale puse în circulaţie de Banca Naţională.Mai multe gestionare din municipiul Vaslui au fost înşelate, în ultimele zile, de persoane neidentificate de către poliţişti cu diverse surprize de la pachete de gumă de mestecat pe care le-au luat drept bancnote autentice, oferind în schimb produse pe care le aveau la vânzare, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit organelor de anchetă, până acum ar fi vorba de trei vânzătoare care au fost păcălite cu hârtii ce imită bancnote de 5, 10 şi 50 de lei puse în circulaţie de Banca Naţională a României. De altfel, unul dintre falsuri a fost descoperit de casiera unei bănci din Vaslui în momentul depunerii unei sume de bani de către reprezentanţii unei societăţi comerciale din Vaslui."Din primele verificări efectuate până acum, cel mai probabil ar fi vorba de nişte copii care au reuşit să păcălească gestionarele cu acele hârtii de la guma de mestecat în schimbul cărora au primit diverse produse. Chiar dacă nu e vorba de valori mari, important este ca părinţii să vorbească cu proprii copii şi să le explice că ceea ce fac sunt fapte de natură penală. Persoanele vinovate pot fi acuzate de comiterea infracţiunii de înşelăciune şi pot risca până la 12 ani de închisoare", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.Poliţiştii au constatat că aceste hârtii care imită bancnotele originale de 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei şi 100 lei provin de la pachete de gumă de mestecat care sunt comercializate prin intermediul unor magazine din municipiul Vaslui şi care mai conţin câte un carton cu fotografia unui s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 38 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 58 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 46 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°