Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou regulament pentru repartizarea locuintelor ANL

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 18 martie 2004 ·

•Criteriile transmise de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului sunt neclare •Din aceasta cauza, specialistii municipalitatii trebuie sa aduca unele precizari

In perioada imediat urmatoare, Comisia pentru repartizarea fondului locativ de stat din cadrul municipalitatii va incepe sa lucreze la intocmirea unui regulament nou pentru repartizarea locuintelor ridicate de Agentia Nationala a Locuintei. Este vorba despre stabilirea unor precizari vizavi de criteriile transmise de Ministerul Transporturilor, Locuintei si Turismului. "Este nevoie sa facem unele precizari. Avem, de exemplu, criteriul care se refera la nivelul studiilor pe care le are fiecare solicitant. Pentru cei care au studiu medii, se acorda un punctaj mai mic, iar pentru cei care au studii superioare un punctaj mai mare. Avem insa solicitanti care au studii superioare de scurta durata si nu stim ce punctaj trebuie sa le acordam, pentru ca legea nu face precizari", a declarat Letitia Palaga, directorul Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (DAPP) din cadrul municipalitatii. Primaria ieseana va repartiza anul acesta, in luna mai, un numar de 142 de apartamente, dintre care 32 cu o camera, 52 cu doua camere, 54 cu trei camere si 4 locuinte cu patru camere, construite de ANL in blocul 482 E, din cartierul Pacurari. Ulterior, in luna iunie a anului acesta, vor fi repartizate un numar de 196 apartamente, dintre care 98 cu o camera, 96 cu doua camere si 2 locuinte cu trei camere in blocul ANL din cartierul Dacia. Termenul pentru depunerea dosarelor de catre cei care solicita un apartament a expirat in urma cu trei zile. Au depus cereri pentru a li se repartiza o locuinta ANL nici mai mult nici mai putin decat 2.020 de familii.

Constantin MAZILU

•Criteriile transmise de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului sunt neclare •Din

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum 20 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 40 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum 57 minute
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 4 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Sorana Cîrstea, ieșire rapidă în turneul de la Strasbourg

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Sorana Cîrstea, 34 de ani, ♦ 30 WTA, a fost învinsă în primul tur al turneului WTA 250 de la Strasbourg de poloneza Magda Linette, 32 de ani, ♦ 50 WTA, 7-5, 7-5 în aproape două ore de joc.

Un polițist în timpul liber a prins un fugar urmărit național. Ar fi trebuit să fie la închisoare pentru conducere fără permis, dar era la volan

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat aflat în urmărire naţională din 2021 a fost prins în București de un polițist aflat în timpul liber. Omul legii l-a văzut pe fugar la volan, deși era condamnat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis. „Duminică, 19 mai 2024, un po

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°