Nu cred că există vreun alt aspect cu o recunoaştere atât de largă precum acela că, de ani şi ani, se cheltuie o mulţime de bani pe construcţia de autostrăzi şi reabilitări de drumuri, iar rezultatele nu se văd. Mulţi vorbesc în clar de furt. Un furt acoperit cvasilegal. Contractele pe bani publici, care sunt umflate de mai multe ori peste costurile reale, merg ţintit – prin atribuiri directe sau licitaţii montate – către cei cu care se fac aranjamentele, iar profiturile fabuloase realizate de aceştia din preţurile umflate sunt împărţite cu administratorii de ban public ce au avizat contractele. Aceştia bagă banii în parte în buzunar şi în parte îi dirijează către şefii de autorităţi şi partidele care i-au pus în funcţii.

Cine sunt însă cei prin intermediul cărora se fură (adică mai precis beneficiarii contractelor prin care funcţionari şi demnitari se înfruptă din banul public)?! Un şuvoi întreg de opozanţi politici, analişti şi jurnalişti de investigaţii se află aproape la unison în a vorbi de „regii asfaltului”. Respectiv câţiva patroni de firme româneşti care par încuscriţi politic cu anumite guvernări, deşi se dovedesc mai degrabă transpartinici, căci sunt parcă abonaţi ai Companiei de drumuri şi autostrăzi indiferent de guvernare. Probabil concurenţii nesatisfăcuţi ai acestora nu scapă prilejul de a sublinia că „regii asfaltului” reprezintă vehiculele cele mai importante ale devalizării banului public. Automobilele de superlux ale odraslelor acestora vin să consolideze imaginea în conştiinţa publică.

Fără a nega cumva sau ignora cu ceva implicarea şi contribuţia „regilor asfaltului” în această mizerie, trebuie subliniat cu claritate că nu ei constituie vehiculul principal. Acesta îl reprezintă capitalul străin! De ani de zile, grosul contractelor oferite de CNADNR a fost preluat nu de „regii asfaltului”, ci de firme străine. În 201