Din ce în ce mai mulţi cercetători sunt de părere că tendinţele violente ale oamenilor au o bază biologică şi că anumite teste şi imagini ale creierului le pot identifica încă din faza copilăriei, conform publicaţiei Telegraph.
Oamenii de ştiinţă susţin că, prin identificarea copiilor cu astfel de potenţial, pot fi introduse tratamente pentru a-i ţine pe o linie dreaptă. Dacă testele sunt îndeajuns de precise, acestea ar putea fi introduse în rândul analizelor normale.
Teoria a fost lansată de doi criminologi de vârf ai Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei din Washington. Unul dintre ei, profesorul Adrian Raine, a demonstrat că sociopaţii şi criminalii au anumite părţi din creier mai mici decât altele, cum ar fi amigdala şi cortextul prefrontal. Ambele controlează emoţiile şi comportamentul.
Dr Nathalie Fontaine, al doilea doctor implicat în studiu, a explicat că anumiţi copii de până la patru ani au dovedit comportament fără urme emoţionale, lipsa empatiei sau a vinei, acestea putând fi interpretate ca semne de posibil viitor comportament rău.
Ambii doctori au spus că identificarea acestor semne este importantă în stoparea formării anumitor criminali.
Doctorul Raine a declarat că terapia poate însemna consiliere sau chiar consumul de substanţe care să amplifice senzaţiile creierului sau mâncare bogată în Omega 3.
Din ce în ce mai mulţi cercetători sunt de părere că tendinţele violente ale oamenilor au o bază biologică şi că anumite teste şi imagini ale creierului le pot identifica încă din faza copilăriei, conform publicaţiei Telegraph.
Oamenii de ştiinţă susţin că, prin identificarea copiilor cu astfel de potenţial, pot fi introduse tratamente pentru a-i ţine pe o linie dreaptă. Dacă testele sunt îndeajuns de precise, acestea ar putea fi introduse în rândul analizelor norm