Timofte şi Măgureanu nu sunt interesaţi să revină în politică, Harnagea face pasul spre parlament Liderii partidelor încearcă să-i convingă pe unii dintre foştii directori ai SRI
Timofte şi Măgureanu nu sunt interesaţi să revină în politică, Harnagea face pasul spre parlament
Liderii partidelor încearcă să-i convingă pe unii dintre foştii directori ai SRI şi SIE să se (re)înregimenteze politic.
Ei speră ca eventualele candidaturi în colegiile uninominale ale şefilor de servicii să ridice "cota de piaţă" a formaţiunilor care îi susţin.
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost primul care a declarat oficial că este interesat să atragă în propriul partid cât mai mulţi ofiţeri de informaţii, inclusiv dintre cei care au activat înainte de 1989.
Această strategie nu le-a fost străină nici altor lideri politici, chiar dacă s-au ferit să recunoască public faptul că o aplică.
"Am fost contactat de mai multe partide"
Alegerile parlamentare din toamnă sunt un nou prilej pentru a şi-i apropia pe unii dintre foştii şefi ai serviciilor secrete, oameni care au notorietate, ştiu multe şi sunt buni organizatori.
Director al Serviciului Român de Informaţii între 2001 şi 2006, Radu Timofte spune că deocamdată nu intenţionează să candideze la parlamentare, deşi a primit mai multe oferte în acest sens.
"Eu am înţeles că fac parte din <> , după unii colegi, deci nu are rost... Nu numai de mine au vorbit, ci de mulţi alţii. Am avut patru mandate de senator şi cred că e suficient. Nu intenţionez să candidez, deocamdată", ne-a declarat Radu Timofte.
El nu exclude însă o revenire în politică, dar afirmă că nu se grăbeşte deloc să facă acest pas. "Am fost contactat de mai multe partide, în repetate rânduri, dar prefer să mai stau liniştit", a precizat fostul şef al SRI.
Predecesorul său, Virgil Măgureanu, directo