Moartea nu are epoleti
Familia Aranici a avut si momente bune. De pilda, cand s-au nascut cei doi baieti, Vladimir (venit pe lume in 1950, pe cand tatal sau lucra la Comitetul Central) si Pavel, nascut in 1960, cand fostul director al Serviciului "Bande" a fost numit sef al Directiei Regionale a Securitatii din Brasov.
Nu se stiu circumstantele in care Aranici a ajuns comandant la Brasov. Oricum insa serviciul pe care il coordonase isi pierduse, practic, "obiectul muncii", prin disparitia grupurilor de rezistenta armata din muntii Romaniei. Intre timp, fusese avansat la gradul de colonel si primise doua distinctii ale statului socialist, pentru activitatea sa in cadrul Securitatii: Ordinul "Steaua R.P.R." clasa a II-a, prin Decretul 376 din 20 august 1955, si Ordinul "23 August" clasa a IV-a, prin Decretul 308 din 12 august 1959.
Dar, la Brasov, activitatea sa la Securitate nu straluceste. In 1960, de pilda, dintr-un total de 1.723 de arestati "pentru infractiuni considerate ca fiind indreptate impotriva securitatii statului" la nivelul intregii tari, Directia Regionala a Securitatii Brasov se putea lauda cu o contributie minora, avand in vedere populatia si ponderea judetului: doar 60 de persoane arestate, dintre care doar trei pentru infractiuni grave, de spionaj si tradare. Cu toate acestea, Pavel Aranici cunoaste o ultima avansare a sa in functie: la data de 20 ianuarie 1961, este numit secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, revenind in anturajul lui Alexandru Draghici.
Aceasta noua propulsare in elita Internelor se datoreaza, fara indoiala, relatiei apropiate pe care Marta Draghici o avea cu Elisabeta, sotia lui Pavel. Doamna Aranici povesteste, cufundata intr-un fotoliu care ii micsoreaza parca si mai mult trupul si vocea: "Imi aduc aminte ca sotul meu a lucrat aici la Brasov la Securitate si ne-am dus sus la Po
