Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zurich are cel mai ridicat grad al calităţii vieţii din Europa

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 august 2008 ·

Potrivit revistei Forbes, Elveţia şi Germania au cele mai multe oraşe cu un grad ridicat al calităţii vieţii. Pe primul loc se află Zurich, un oraş cu o populaţie de de mai puţin de patru sute de mii de locuitori amplasat în vecinătatea Alpilor şi a lacului Zurich. Locuitorii se bucură de peste 2.000 de baruri şi restaurante, şi de cel mai scăzut nivel al taxelor din Elveţia. A doua poziţie a clasamentului este ocupată de Viena, oraş al cărei centru a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO.

Pe poziţia a treia se află Geneva, oraşul care tinde să devină global prin numeroase facilităţi de private banking, spitale particulare şi şcoli internaţionale.

Următoarele trei locuri sunt acaparate de Germania. Dusseldorf, Munchen şi Frankfurt s-au detaşat în topul oraşelor cu grad ridicat al calităţii vieţii. Dusseldorf are o infrastructură şi conexiuni de transport internaţional dezvoltate. Oraşul, aflat pe malul Rinului, este considerat centrul de modă şi shopping din Germania şi este sediul unora dintre cele mai mari companii germane.

Pe poziţiile cinci şi şase se află alte două oraşe germane, Munchen şi Frankfurt. Primul dintre acestea, cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori, este cel mai mare din topul celor zece oraşe europene şi este renumit atât pentru un festival anual al berii, cât şi pentru economia dezvoltată, cu toate că nivelul de poluare este ridicat.

Frankfurt este capitala financiară a Germaniei, are o arhitectură spectaculoasă, precum şi spitale, magazine şi o economie puternică. Printre elementele negative se află traficul intens şi lipsa de locuinţe în centrul oraşului.

Traiul în Copenhaga, al optulea oraş din clasament, este destul de scump, însă este unul dintre oraşele cu cele mai bune facilităţi medicale şi şcoli internaţionale. Următorul pe listă este Amsterdam, recomandat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Mediafax acum 24 minute
Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Evacuarea a avut loc miercuri.

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 31 minute
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 3 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum o ora
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 2 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°