Fără îndoială, maturitatea unei culturi (sau, dacă formula este prea pretenţioasă, să zicem fişa de sănătate a unei culturi la un moment dat) se întrezăreşte nu numai prin cărţile pe care acea cultură le face posibile şi accesibile (fie ele producţii autohtone sau traduceri), ci şi prin revistele ce au ca rost animarea acestui spaţiu intelectual, luîndu-i pulsul (sau dictîndu-i pulsul!) şi menţinînd un tonus vital. Cultura română are o tradiţie din acest punct de vedere, nu îndeajuns de solidă încît să scape reevaluărilor, dar nici atît de ştearsă încît să o treci cu vederea fără regrete; şi mă gîndesc aici nu numai la perioada interbelică, dar şi la ultimele decenii ale comunismului, în care reviste precum Revista de Istorie şi Teorie Literară sau Cahiers Roumains d'Etudes Littéraires au constituit certe repere intelectuale, deseori în ciuda mediului politic ostil. În deceniul trecut, oferta şi cererea în materie de reviste culturale a constituit mai curînd un capitol de roman aflat la graniţa dintre Ilf & Petrov şi Kafka, cu zile albe şi, mai ales, negre, toate scurse în aşteptarea unor cititori împuţinaţi şi a unor susţineri financiare impredictibile. Totuşi, acest anotimp al anilor '90 nu putea dura la infinit; drept care aş vrea să cred că cele trei titluri amintite în continuare vor putea străbate liniştite viitoarele decenii - pentru că, o spun cu riscul de a anticipa concluzia, o merită. Archæus. Studii de istorie a religiilor / Etudes d'histoire des religions este un astfel de exemplu, deja "vîrstnic"; cu un prim număr apărut în 1997, Archæus a ajuns deja în cel de-al patrulea an de apariţie şi, de la număr la număr, impresia de soliditate şi seriozitate se confirmă. Cu un redactor care nu-şi negociază eforturile - Eugen Ciurtin -, temeinic dublat de Andrei Timotin, cu semnatari ce ar onora orice pagină, Archæus are forma şi fondul unui periodic occid