Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 31.000 de timişeni din categoriile comunicate de Guvern, raportaţi după actualizarea listelor electorale

Publicat in Adevarul, duminică 19 august 2012 · ·

Prefectura Timiş a înregistrat, la finalul acţiunii de actualizare a listelor electorale permanente, peste 31.000 de persoane care au fost raportate de primăriile din judeţ ca făcând parte din cele nouă categorii comunicate de Guvern.

Echipele care au verificat listele de alegători din judeţul Timiş au identificat zeci de mii de persoane, alegători care se încadrează în categoriile comunicate de Guvern şi care se aflau pe liste ce ar fi trebuit actualizate până pe data de 10 iulie 2012. Mai exact, potrivit criteriilor gândite de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în Timiş este vorba despre 31.170 de persoane. Conform reprezentanţilor Prefecturii, cei mai mulţi dintre aceştia, aproximativ 29.000 de oameni, se încadrează la categoria „persoane a căror act de identitate a expirat şi nu a fost reînnoit". Aproximativ 500 din cei peste 31.000 de oameni erau decedaţi. Datele din Timiş vor fi centralizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, alături de date din tot restul ţării, şi vor fi trimise spre analiză Curţii Constituţionale. Sâmbătă, ministrul Administraţiei, Radu Stroe, a anunţat că "vor fi unele surprize" în urma reactualizării listelor electorale permanente. "Până în prezent au sosit 65 la sută dintre datele solicitate în teritoriu cu privire la listele electorale permanente. Sigur vor veni şi celelalte date până la miezul nopţii. Aşa a fost ordin", a spus Radu Stroe, la ieşirea de la MAI. Întrebat dacă, din datele centralizate până la acea oră reiese că vor fi schimbări majore, Stroe a spus că se abţine să dea "vreun element concret". "Veţi vedea. Va fi interesant", a adăugat ministrul Administraţiei, precizând că "vor fi unele surprize, dar nu vreau să spun dacă vor fi plăcute sau neplăcute".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 11 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 51 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Final de telenovelă pe Bega. Elisabeta Lipă a agreat soluția pentru mutarea secției de canotaj a CSM Timișoara

Adevarul acum 34 minute
Demolarea unei baze de canotaj de pe malurile Begăi a stârnit multe discuții în Timișoara. Sportivii, care au primit un spațiu temporar, au fost folosiți de politicieni în campanile lor electorale împotriva actualei administrații.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°