* Astazi este o zi mare. E ziua in care se maresc pensiile pina la un infinit de lei (sau, poate, mai mult, pina la o leafa de parlamentar), se reduc taxele de un miliard de ori (sau, poate, mai mult, pina la nivelul taxelor din alte state europene), e ziua in care romanii vor primi doar vesti bune de la institutii. Astazi, dupa cum stiti si dumneavoastra, este 1 Aprilie. Ziua Pacalelilor... * Inca de la prima ora a diminetii, doamna Margareta Parapanta si-a pacalit sotul, pe Crizantem, spunindu-i ca l-a inselat cu prietenul si colegul sau Genovev. Sotul Crizantem a ris ca de o gluma buna si a rasuflat usurat: fiind 1 Aprilie, putea fi sigur ca sotia nu l-a inselat cu prietenul si colegul sau Genovev. Asa a si fost, de fapt: Margareta nu l-a inselat cu prietenul si colegul sau Genovev, ci cu prietenul si colegul sau Cameliu. * Nu se stie nici pina azi de ce domnul Oedip Ramura, profesor de logica si estetica la Fabrica de Cirnati, s-a apucat tocmai in aceasta dimineata, pe 1 aprilie, la ora 06.15, sa repare fierul de calcat. Se banuieste ca, de fapt, exact atunci ar fi apucat-o pe doamna Ramura cheful de calcat perdele. Poate ca daca doamnei i-ar fi venit chef de calcat perdele pe 2 aprilie, domnului sot Oedip nu i-ar fi trecut prin cap sa-si pacaleasca soacra, pe Zamfira Viezure, cerindu-i cu glas mieros si o fata cit se poate de serioasa "Onorabila si venerabila draga mama soacra, daca vreti sa ma ajutati putin tineti, va rog frumos, cu ambele si distinsele dumneavoastra minusite, sirmele astea doua colorate". * Dupa ce a urmarit cu o seara in urma la televizor mai multe jurnale de stiri, elevului Antonel Septica i-au trecut prin cap diverse idei. De fapt si de drept, lui ar fi trebuit sa-i treaca prin cap inmultirile cu 7 pe care nu le stapinea prea bine - mai ales ca ora a treia avea extemporal la matematica si era in pericol sa nu-i iasa media. Inca aflat sub in