Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,37% în şedinţa de miercuri, într-o piaţă în care trei deal-uri cu acţiunile BRD (simbol bursier BRD) şi o tranzacţie negociată cu titluri OMV Petrom (SNP) au asigurat 78% din lichiditatea de aproape 35 milioane lei.
"Chiar dacă pe plan local apatia investitorilor este determinată în mare măsură de factorii interni, precum situaţia politică incertă şi problemele economice, cu siguranţă situaţia actuală este influenţată şi de semnalele transmise de pieţele internaţionale. Astfel, investitorii locali continuă să fie precauţi, ei preferând mai degrabă să aştepte confirmarea tendinţei pieţei decât să anticipeze mişcarea acesteia", a declarat directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest Mihai Mureşian.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,13%, iar indicele extins al Bursei BET-XT era în stagnare. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Tranzacţiile de pe piaţa principală au cumulat doar 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro), iar rulajul total de pe piaţa acţiunilor a fost de 34,9 milioane lei (7,7 milioane euro). Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 78% de trei deal-uri cu 0,3% din acţiunile BRD-Groupe Société Générale în valoare de 17,4 milioane lei şi o tranzacţie negociată cu 0,044% din titlurile OMV Petrom (9,7 milioane lei).
Rulajul pieţei este cu puţin sub valoarea de marţi, de 36,5 milioane lei (8,1 milioane euro).
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut nesemnificativ, cu 0,06%.
Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu doar 0,1%.
"În aş