Aflat miercuri la Bucuresti pentru a semna declaratia comuna asupra parteneriatului dintre Italia si Romania, ministrul de externe italian, Massimo D’Alema, a negat ca ar exista o criza politica intre cele doua tari, dupa expulzarea unor romani din Italia. Expulzarile au avut loc in urma adoptarii unei ordonante de urgenta de catre Guvernul de la Roma, reactie la o serie de infractiuni comise de cetateni romani in Italia, transmite BBC.
Parteneriatul dintre Romania si Italia la care se refera documentul semnat de cei doi ministri de externe cuprinde domeniile politic, al securitatii si apararii, cel economic, al energiei, mediului si agriculturii, dar si cel al justitiei si afacerilor interne sau cel al muncii. La acest ultim capitol, cele doua tari vor colabora respectand libera circulatie a persoanelor in spatiul european la capitolul "politici de integrare a categoriilor defavorizate, inclusiv a romilor", dar si la capitolul repatriere voluntara in tara de origine.
Ministrul italian de externe a precizat ca, in opinia sa, nu poate fi vorba de o criza politica in relatiile dintre tara sa si Romania, in ciuda evenimentelor de la sfarsitul anului trecut. Massimo D'Alema a spus ca, din moment ce aproape 800.000 de cetateni romani traiesc in Italia, si doar pentru 163 au fost emise ordine de expulzare, nu se poate vorbi de o strategie de expulzare a romanilor.
"Nu e adevarata imaginea unei politici italiene ostile comunitatii romane si nu poate fi vorba de persecutii. Masurile luate au respectat normele europene si cele ale statului de drept. Nu a fost vorba de expulzari in masa. Asemenea masuri au fost luate impotriva a aproape 200 de cetateni europeni. Ele au fost motivate legal si puteau fi contestate in justitie. Nu cred ca se poate vorbi de epurare etnica in aceste cazuri."
La randul sau, ministrul de externe roman Adr