Din 14 septembrie 1891, atunci cand a fost acordata prima lovitura de la 11 metri (intr-o partida pe care Wolverhampton Wanderers a castigat-o cu 5-0 in fata celor de la Accrington Stanley), tehnica jucatorilor a evoluat, fotbalistii cautand noi metode de a-si pacali adversarul direct. Dar penalty-ul nu este o simpla lovitura, ci "o lupta in care biomecanica si psihologia pot fi decisive", cred cercetatorii.
Un grup de oameni de stiinta de la Universitatea John Moores din Liverpool au studiat mii de lovituri de departajare, pentru a stabili care este penalty-ul perfect, informeaza AFP.
Potrivit rezultatelor lor, in penalty-ul perfect, mingea este lovita sus, in dreapta sau stanga portarului, si cu viteza, pentru ca balonul sa se deplaseze cu 25-29 metri pe secunda (90-104km/ora). O viteza mai mare sporeste sansa unei ratari deoarece lovitura isi pierde din exactitate, in timp ce un sut cu o viteza mai mica il ajuta pe portar sa prinda balonul.
Executarea rapida a penalty-ului (la mai putin de trei secunde de la fluierul arbitrului) ii ofera atacantului elementul surpriza, in timp ce amanarea loviturii cu peste 13 secunde il face pe portar sovaielnic.
Sansele unui penalty reusit cresc atunci cand cel care suteaza asteapta ca portarul sa se miste. Totusi, o perioada de asteptare de peste 0.41 milisecunde face ca sansele de reusita sa se injumatateasca.
De asemenea, un avant de patru sau sase pasi al celui care suteaza a avut ca rezultat un procentaj mai mare de reusita, in timp ce un avant mai lung, de peste 10 metri a fost cel care a avut cele mai putine sanse de reusita.
Potrivit unor statistici efectuate in urma analizarii mai multor penalty-uri executate de echipe de top din Europa, intr-o lovitura de la 11 metri, cel care suteaza are un avantaj in fata portarului: intre doua treimi si trei sferturi
