Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre Festival, cu bucurie (2): o simfonie a musculaturii şi Bucureştiul, oraş al contrastelor

Publicat in Adevarul, duminică 15 septembrie 2013 ·

Desigur, Yuja Wang şi Pittsburgh Symphony Orchestra sunt departe de Bucureşti acum: au dat, într-o săptămână şi ceva, alte cinci reprezentaţii, la Paris, Dusseldorf, Frankfurt, Lucerna şi Bonn. Eu, în schimb, n-am uitat încă spectacolul lor din 3 septembrie, din cadrul Festivalului Enescu: spatele gol al Yujei, într-o autentică simfonie a grupelor de muşchi puse în mişcare de degetele ei pe clape.

Şi n-o să uit prea curând nici plecăciunile ei numeroase, la aproape 180 de grade – dezarticulate, le-au spus unii, adorabile, le spun eu; plecăciuni, însemn al culturii în care s-a născut.

A fost o minune colorată această Yuja Wang în festival, o pianistă aparent firavă, dar cât de plină de vitalitate şi de forţă, într-o rochie scurtă şi strâmtă, de un portocaliu cald, roşiatic. Iar la Bucureşti, Yuja a interpretat un „şlagăr”: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski; acel concert despre care povestea – într-un interviu pentru ziarul Festivalului – că e prima lucrare de Ceaikovski pe care a ascultat-o vreodată; dar pe care a evitat să o înveţe în adolescenţă. A înţeles mai târziu poezia somptuoasă a concertului pe care-l numeşte „o plimbare prin secolul al XIX-lea” şi l-a cântat prima dată cu Filarmonica din Sankt Petersburg.

La Bucureşti, Yuja a fost o apariţie, să ne-nţelegem; şi au fost destui cei care au cârcotit la adresa rochiei scurte, fără spate – dar mie tocmai rochia asta mi-a oferit prilejul să studiez, cu ochi uimiţi şi cu atenţie, ce muşchi ai spatelui mobilizează cântatul la pian; iar peste câteva zile, cu aceiaşi ochi uimiţi voi studia efectele viorii prinţesei scandinave Vilde Frang asupra aceleaşi musculaturi. Hmm, cred c-ar fi trebuit să vă avertizez: aceasta nu e o cronică muzicală, ci un mănunchi de impresii bucuroase – o altă formă, fie ea naivă, de-a te apropia de Festival.

Un lucru e cert: bucata mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°