Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-aşteaptă militarii de la noul lor comandant

Publicat in Jurnalul, joi 20 ianuarie 2011 ·

La puţină vreme de când a preluat mandatul de şef al Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, „creierul Armatei”, a fost vopsit în culorile Forţelor Navale. După atâţia ani în care trupele de uscat făcuseră legea la SMG, venirea la comanda Armatei a unui marinar a provocat schimbări majore în sistem. Lupta din umbră se dădea pe înlocuirea unor mecanisme vechi şi bine unse şi în planul evoluţiei ofiţerilor şi subofi­ţerilor în carieră, deci în zona moş­te­nirilor în ceea ce priveşte comanda.

Iar foşti şefi ai SMG aveau influenţă uriaşă, parcă mai mare decât a celui în funcţie. Lucrurile erau atât de clare şi anchilozate la un moment dat de partea Forţelor Terestre, încât cei din Marina Militară erau văzuţi ca un fel de disidenţi şi numiţi de anumiţi factori politici din fruntea MApN ca fiind „cuib de liberali”. Aşa s-a făcut că anumite subiecte „tabu” au fost reconsiderate de amiralul Gheorghe Marin, însă cu riscul de a „înnegri” culoarele Statului Major General.

Ca întotdeauna, în luptele acestea pică la mijloc nevinovaţii, iar ofiţeri valoroşi şi bine pregătiţi şi care nu erau marinari n-au mai avut loc în structurile reorganizate. Oricum, nă­ra­vurile s-au perpetuat, după cum am putut vedea din ancheta recentă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu ge­nerali şi înalţi ofiţeri, toţi „de uscat”, im­plicaţi într-un caz de corupţie. Acum, când comanda SMG a fost pre­luată de un pilot, generalul-maior Şte­fan Dănilă, există teama ca nu cumva fenomenul să se repete, de aceas­tă dată albăstrindu-se holurile SMG, după uniforma Forţelor Aeriene. Dar pe lângă această atenţie în ceea ce priveşte echitatea numiri­lor în funcţie după criterii de valoare şi merit, noul şef al Armatei mai are de gestionat o situaţie foarte precară în zona logisticii.

În primul rând, starea Forţelor Aeriene este critică, pentru că în curând „expiră” MIG-urile, iar achi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 8 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°