Poliţia indiană a găsit peste un milion de euro la mănăstirea lui Karmapa Lama, liderul religios tibetan semnalat ca posibil succesor al lui Dalai Lama şi asupra căruia planează suspiciunea că ar fi spion chinez. Ugyen Thinley Dorje care trăieşte la Dharamsala (India, sediul guvernului tibetan din în exil), este interogat în legătură cu misterioasa sumă descoperită în valuta mai multor ţări, între care şi China, notează ziarul ABC, citat de Agerpres.
Acuzaţiile de spionaj în favoarea Chinei din partea opiniei publice şi mass-media nu au întârziat să apară după ce au fost găsite între aceşti bani şi yuani chinezeşti. Ugyen Thinley Dorje, supranumit 'Buda în viaţă' şi în vârstă de 25 de ani, a mai fost interogat în două ocazii, în faţa suspiciunii unor legături cu China.
Potrivit presei locale, autorităţile suspectează că obiectivul celui de-al XVII-lea Karmapa şi a treia figură religioasă tibetană ca importanţă, este ridicarea mai multor mănăstiri budiste în India controlate de Beijing. China a respins luni orice relaţie cu tânărul călugăr care în 1999 a fugit din Tibet pentru a urma învăţăturile lui Dalai Lama în el exil. La rândul său, Dalai Lama a negat, într-o conferinţă de presă, că tânărul său discipol ar fi agent al Beijingului.
Până acum şapte persoane au fost arestate şi a fost deschisă o anchetă şi privind cumpărarea terenurilor, iar liderul Karmapa ar putea fi acuzat de deţinere de bani negri. Biroul liderului religios a semnalat într-un comunicat că banii provin din donaţii, iar terenurile sunt pentru construcţia unei locuinţe permanente pentru Karmapa.
'Toate tranzacţiile noastre sunt oneste şi transparente. Contrariul contravine principiilor noastre budiste', a spus el. Comunitatea tibetană din exil de la Dharamsala a ieşit în stradă pentru a-l susţine pe liderul lor spiritual. Pe Facebook şi pe Twitter susţinătorii lui au