Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turism educaţional pentru elevi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 septembrie 2010 ·

O agenţie de turism din Iaşi a lansat săptămâna aceasta un proiect inedit, care implică autorităţile locale în promovarea turismului educaţional. Muzeul Literaturii Române, Centrul de Informare Turistică şi Regia Autonomă de Transport Public Iaşi au pregătit pentru grupurile de elevi un pachet atractiv, un tur la patru muzee din oraş, cu transport asigurat cu autocarul, la preţul de 9 lei. Sursa: Maria Craus

Astfel, profesorii sunt încurajaţi să facă aplicaţii practice la muzeu cu elevii, iar localnicii sunt invitaţi să redescopere împreună cu prichindeii lor spaţiile de cultură ieşene şi să-i aducă la muzeu pe musafirii lor din afara oraşului. Ghizii de la Casa "Pogor", Muzeul Mihail Sadoveanu, Muzeul Mihai Eminescu şi Muzeul Teatrului au fost deja instruiţi cum să-şi adapteze prezentările în funcţie de vârsta elevilor.

Mândrie locală

Noul produs turistic, vizitarea a patru muzee din Iaşi la preţ de trei, cu transport inclus, este destinat numai elevilor. Tururile vor fi organizate la solicitarea cadrelor didactice, în afara orelor de vârf, în special în intervalul 9.00 – 14.00, când autocarele RATP sunt disponibile, iar traficul în oraş este mai redus. Înainte de lansarea proiectului, copiii din şcoli cheltuiau 10 lei pe bilete la cele patru muzee, în plus mai plăteau şi transportul.

"Promoterii acestui proiect sunt copiii, care după ce vor vizita muzeele îşi vor aduce aici şi părinţii. Foarte mulţi ieşeni cu vârste cuprinse între 35-50 de ani nu au mai intrat de mult timp într-un muzeu. Ceea ce îmi doresc mai mult e ca ieşenii să redescopere sentimentul de mândrie locală. Îşi vor da seama că atunci când le vin prieteni în oraş pot face şi altceva decât să îi ducă la un restaurant, pot să le arate muzeele", explică Anca Zota, şeful Centrului de Informare Turistică din cadrul Primăriei Iaşi.

Proiect nou

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 49 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 18 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°