Sporturile de contact au ajuns buricul târgului în România. Ai spune că pe plaiurile mioritice se taie mămăliga cu muchia palmei şi că oamenii merg îmbrăcaţi la piaţă în chimonou. Cum se poate explica altfel existenţa a 12 federaţii naţionale recunoscute oficial pentru un domeniu cu diferenţe minore de fond şi de formă? Să le luăm pe rând:
Aikido
Arte Marţiale
Arte Marţiale de Contact
Karate
Karate Kyokushin
Karate Tradiţional
Karate WKC
Sambo
Taekwondo ITF
Taekwondo WTF
Kempo
Vovinam-viet-vo-do
Două specificaţii: Taekwondo WTF este sport olimpic, iar Vovinam-viet-vo-do nu este finanţat din bugetul MTS. Deocamdată!
Apărute din orgolii personale şi prin complicitatea oamenilor din minister, aceste federaţii raportează anual sute de medalii obţinute la mondiale şi europene. Bravo lor, să ia tot metalul din lume, însă problema e alta. Afiliaţi la diferite organizaţii şi diverse stiluri, karatiştii – denumirea corectă este karateka, dar pare mai nimerită varianta vulgară -, au zeci de competiţii ridicate la rang de campionate europene şi mondiale pe an, la mai toate federaţiile lor. Disiparea planetară le oferă şansa de a obţine uşor medalii, uneori fără contracandidaţi, iar la întoarcerea în ţară pretind aceleaşi premieri ca şi sporturile unde performanţa vine după ani de trudă, în condiţii de concurenţă atroce.
Situaţia artelor marţiale a fost ani buni un subiect tabu, pentru că mai toate au în spatele lor potenţaţi ai zilei. De ce să se lege oamenii la cap, când e vorba de bani publici, nu din buzunarul lor? S-a tot amânat discutarea acestui subiect până când problema a devenit acută şi a început să afecteze întreg bugetul sportului. În 2011, ANST a acordat premieri la artele marţiale în valoare de 5 milioane de lei, iar în 2012 totalul a urcat la 6,7 milioane de lei. Pentr