Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Trăiesc printre ruinele unei foste ferme de porci

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Se hrănesc cu resturile de mâncare pe care le găsesc la gunoi şi mai câştigă un ban cu fierul şi aluminiul pe care îl adună de la ghenă.

„Noi nu mai avem bucuria să zâmbim de mult timp. Ce mamă ar fi nenorocită să stea aşa cu un copil pe vremea asta", spune plângând Florica Cărtuşanu. Femeia în vârstă de 41 de ani stă cu fiul ei, Marinel, aproape sub cerul liber, la marginea municipiului, lângă lacul Ostroveni. Marinel e un copil frumos care nu are jucării, nu se plânge de frig şi trăieşte în lumea lui. Femeia a rămas orfană de mică şi a crescut în centrul de plasament. S-a căsătorit cu Constantin Coman şi pentru că nu avea nici el casă au stat numai în chirie. „Firma de croitorie la care am lucrat s-a desfinţat. Soţul a lucrat 15 ani la o societate din Sibiu. De doi ani, de când şi-a pierdut şi el locul de muncă, ne-am adăpostit printre aceste ruine. Ne-a lăsat colonelul Mesescu să stăm aici", spune femeia.

„Nu mai avem nici identitate"

Familia stă într-o cameră a fostei ferme de porci care a aparţinut pe timpuri Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. „Terenul a fost revendicat şi e în litigiu. Acolo a fost fosta fermă de creştere a porcilor care a aparţinut pompierilor. Respectivele construcţii nu sunt propice pentru a fi locuite", a declarat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea. Anul trecut, angajaţii Direcţiei Administrării Domeniului Public au făcut o acţiune de ecologizare în zonă şi familia a rămas şi fără acte şi fără haine. „Nu mai avem nici identitate. Am cerut ajutor la primărie, dar degeaba. Am cerut să mă angajeze la mătură, dar nici aşa nu s-a putut. Trăim din ce găsim la gunoi", declară Florica Cărtuşanu.

Femeia mai are cinci copii

Cei doi soţi mai au împreună doi băieţi şi trei fete, în afară de Marinel. Cel mai mare dintre băieţi are 18 ani şi locuieşte c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°