Fostul portar al CFR-ului Nuno Claro şi "studenţii" Eduard Nicola şi Tony Nwakaeme se pregătesc cu ACS Poli Timişoara. Primii doi au semnat deja cu trupa din Banat.
ACS Poli Timişoara a reuşit să promoveze în Liga 1, iar şefii clubului încearcă să se întărească pentru a face faţă competiţiei. Timişorenii au transferat deja pe bandă rulantă şase fotbalişti şi se află în tratative avansate cu alţi patru.
Fostul goalkeeper al CFR-ului Nuno Claro a semnat deja cu echipa pregătită de Vali Velcea. Portughezul în vârstă de 28 de ani a semnat un contract pe un an, cu drept de prelungire. El va fi coechipier cu fundaşul stânga Eduard Nicola, de la "U" Cluj, care a semnat pe doi ani. Un alt "student", Tony Nwakaeme (foto), este dorit de Velcea, care s-a plâns şefilor clubului că are nevoie de un atacant percutant, cu simţul golului. De altfel, Tony a ajuns deja la Timişoara şi se pregăteşte cu bănăţenii.
ACS Poli Timişoara i-a mai transferat pe Adi Rusu, de la Pandurii Târgu Jiu, Jorge Luis Ruiz, Alex Popovici şi Claudiu Belu, ultimii doi de la Concordia Chiajna. De asemenea, directorul sportiv, Călin Rosenblum, a anunţat că negociază transferul lui Cristian Scutaru, de la Dinamo.