Într-un meci din cadrul etapei a paisprezecea a Serie A, AC Milan, odimioară una dintre cele mai bune echipe ale lumii, a reuşit să învingă pe Catania, ultima clasată, şi să obţină trei puncte extrem de importante în lupta pentru un loc în cupele europene, ajungând, cel puţin până la disputarea ultimelor meciuri ale etapei, adică până în seara de luni, pe lovul opt.
Duminică, la Catania, jucătorii lui AC Milan şi-au amintit de gloria de odinioară, de cum este să mai şi lupţi într-un meci şi, deşi gazdele au deschis scorul, în minutul 13, prin Lucas Nahuel Castro, au reuşit să egaleze câteva minute mai târzou şi apoi să se impună, prin vedetele sale.
Bucuria celor de la Catania a fost de foarte scurtă durată, deoarece, la doar şapte minute după reuşita lui Castro, Riccardo Montolivo restabilea egalitatea, arătând că echipa sa nu va renunţa la joc atât de uşor, în faţa ocupantei ultimului loc.
Lupta milanezilor şi eforturile lor, uneori la limita regulamentului, alteori dincolo de aceasta, le-au adus acestora două cartonaşe galbene, în prima repriză, pentru Andrea Poli şi Matías Silvestre.
După 45 de minute, cele două echipe s-au întors la vestiare cu scorul de 1-1, egalarea fiind primul pas către orice victorie...
La doar 19 minute după reluarea partidei, Mario Balotelli a simţit din nou plăcuta senzaţie pe care o are cel care marchează, aducând pe AC Milan în avantaj.
Senzaţia neputinţei a determinat reacţii violente din partea gazdelor, Panagiotis Tachtsidis primind cartonaşul roşu, în minutul 65, într-un moment în care, fiind condusă, Catania chiar nu avea nevoie de o reducere a numărului de jucători.
În minutul 80, Kaka, vedeta milanezilor, a primit un cartonaş galben, dar, după un minut, acesta şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, stabilind scorul final al partidei, Catania - AC Milan 1-3...
Rezul