Cu mai bine de o sută de ani în urmă, la 23 ianuarie 1912, la Haga, se semna „Convenţia internaţională a opiumului“, care a devenit apoi piatră de temelie pentru controlul internaţional al drogurilor. Raportul 2012 al Organismului Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS) este dedicat în egală măsură analizei privind situaţia actuală a controlului internaţional al drogurilor, precum şi marcării centenarului adoptării acestei convenţii istorice. Înainte de semnarea primei înţelegeri, situaţia era catastrofală (în SUA, 90% din drogurile consumate nu serveau unor scopuri medicale, iar în China începutului de secol XX se estimează că, în medie, cantitatea de opiacee consumată anual era de peste 3.000 de tone echivalent morfină). În 1909, s-a luat o primă atitudine oficială (de către organizaţiile neguvernamentale), la Shanghai. Cooperarea internaţională se dovedise a fi o necesitate. În secolul încheiat anul acesta, s-au semnat încă trei convenţii: „Convenţia unică asupra stupefiantelor“, din 1961 (modificată prin Protocolul din 1972), „Convenţia asupra substanţelor psihotrope“, din 1971, şi „Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope“, din 1988. Adeziunea asupra controlului care se cerea instituit a fost cvasiunanimă. În o sută de ani s-au obţinut succese notabile cu acest regim de control internaţional, dar s-au evidenţiat tot mai limpede şi ameninţările legate de droguri, pentru contracararea cărora, arată Raportul, eforturile OICS se cer dublate, în favoarea secolului care urmează. Se prezintă relaţia dintre coeziunea/dezorganizarea socială şi recurgerea la droguri ilegale. Se prezintă relaţia dintre droguri şi corupţie. Gradul coeziunii sociale e considerat un veritabil barometru al stării de sănătate. Când indivizii nu-şi mai simt apartenenţa la o comunitate, riscul creşte. Consumul de