Boy band-ul SunStroke Project va încinge atmosfera în clubul „Emotione”. În această seară, clubul „Emotione” a pregătit o mega-surpriză giurgiuvenilor, invitând pentru prima dată în municipiul Giurgiu o trupă străină care a participat la Eurovision.
Este vorba despre SunStroke Project, o formaţie de succes din Republica Moldova care promite un show de zile mari publicului giurgiuvean.
Trupa de peste Prut va concerta în clubul giurgiuvean cu începere de la ora 0.00, la un ceas după deschiderea oficială. Organizatorii promit că SunStroke Project va rămâne pe scenă pentru aproximativ o oră şi jumătate, urmând să îşi prezinte repertoriul în faţa publicului. „Cred că va fi o experienţă inedită. Face parte din planul nostru de a aduce la Giurgiu artişti cunoscuţi şi fără fiţe” a declarat pentru „Adevărul de Seară” Vlad, managerul clubului care speră ca numărul celor care vor veni mâine în club să fie cât mai mare. „Avem suficiente locuri” mai spune acesta.
SunStroke Project este o trupă care abordează genul pop-dance, fiind fondată în anul 2007, la Tiraspol. Este formată din Anton Ragoza, Serghei Stepanov şi Serghei Ialoviţchii remarcându-se în special datorită faptului că preferă în detrimentul chitarelor sau tobelor sunetele produse de o vioară şi de un saxofon. În anul 2010 au reprezentat Republica Moldova la Eurovision alături de Olia Tira, reuşind să se califice în marea finală a competiţiei cu melodia „Run Away”.
În afara muzicii, clienţii clubului pot alege să consume cele mai năstruşnice coctailuri şi băuturi energizante, să danseze şi să se distreze alături de prieteni.
Săptămâna viitoare vine DJ Harra
Managerul clubului susţine că acest an va fi plin de surprize pentru giurgiuvenii dornici de distracţie. „Vrem ca în fiecare săptămână să aducem câte un artist cunoscut care să încingă atmosfera. Până acum i-am avut pe scenă pe W