Începem cu o certitudine, cu un fapt verificabil: românul Gogea Mitu este înscris în Cartea Recordurilor la două secţiuni. El este, întâi de toate, cel mai înalt boxer din toate timpurile; niciun alt pugilist nu s-a apropiat de o astfel de statură.

Pe de altă parte, cu cei 2,36 metri ai săi, Gogea Mitu nu rămâne în anale doar ca boxerul a cărui bărbie era (foarte) greu de prins, ci şi ca sportivul cel mai înalt din România; baschetbalistul clujean Gheorghe Mureşan nu s-a ridicat decât la înălţimea de 2,35 metri. Intrăm, din acest moment, pe tărâmul legendelor: deşi apropiată de zilele noastre (Gogea Mitu a trăit în interbelic, nu în Evul Mediu), povestea acestui român cu dimensiuni impresionante e un amestec de realitate şi mit, de fapte atestate documentar, în arhive şi în publicaţiile vremii, cu amănunte cu iz fantastic şi „înflorituri” care ţin de o imaginaţie bogată. Şi-atunci, te-ntrebi: cât e adevăr şi cât legendă în istoria românului născut în Dolj, la Mârşani? Şi, până la urmă, cine e acest Gogea Mitu, care reprezintă un element unic în patrimoniul sportiv românesc?

Întâi de toate, să demitizăm o legendă: a intrat, cumva, în conştiinţa populară că „gogeamite”, adjectivul acesta care desemnează mărimea – una impresionantă – a posesorului, ar veni, nici mai mult, nici mai puţin, de la numele de scenă al boxerului faimos în anii ’30: Gogea Mitu. O reparaţie e şi morală, şi necesară: lucrurile stau, de fapt, exact invers; Gogu Ştefănescu (potrivit anumitor surse), Dumitru Goagă (potrivit altora) sau Dumitru Ştefănescu (potrivit site-urilor specializate de box) şi-a câştigat acest pseudonim dată fiind afecţiunea cu care se născuse: gigantism. Iar punctul de plecare îl reprezintă adjectivul „cogeamite”, cu variantele „gogeamite”, „coşcogeamite” (e drept însă că măcar prenumele boxerului – fie el Gogu sau Dumitru – s-a înscris în mod fericit în acest pro