Imobiliarul romanesc de retail este inca intr-o faza incipienta; in "vitrina" dezvoltatorul pune un imobil, in timp ce clientul plateste o taxa intre 0 si 3% pentru vizionare. Alte servicii pentru client nu exista. In cazul chiriilor, situatia este si mai precara, un contract fiind o pasare rara.

Atata vreme cat piata a crescut, intermediarii au prosperat pur parazitic, fara a aduce valoare adaugata decat in cazuri izolate. In Romania dar si in alte parti, pe timp de crestere economica, agentiile imobiliare s-au limitat doar la aduna oferte - era comportamentul normal atunci dar sinucigas acum, pe timp de criza.

Piata romaneasca de real-estate nu are intermediari care sa o fluidizeze.

* intermediarii financiari - bancile - nu mai crediteaza domeniul, decat cu garantia expresa a statului si intr-un mod care distorsioneaza piata.

* agentiile imobiliare dau dovada lipsei de know-how si raman incorsetate intr-un model de afaceri primitiv ("da banul si descurca-te"). La fel, nici notarii nu ajuta - ca anecdota, unui cunoscut i s-a cerut sa vina cu sacosa de bani la notar, in loc sa foloseasca un cont bancar, sau Doamne-fereste un cont escrow.

* nu exista niciun alt serviciu oferit consumatorilor; exemplu: nu exista societati de gestiune imobiliara care sa se ocupe cu inchirierea apartamentelor si alte servicii conexe.

Serviciile de calitate in domeniu sunt limitate pentru un numar foarte redus de clienti, de regula cei corporate, si doar pentru deal-uri foarte mari. Exista anumite societati de gestiune imobiliara, dar activeaza momentan doar pe domeniul foarte restrans al galeriilor comerciale.

Actorii imobiliari s-au bagat singuri intr-un colt prin inversunarea cu care s-au agatat de un model de afaceri falimentar pe timp de recesiune - "Construim apartamente, indiferent unde, si cineva le va cumpara la