„Mercury”, cel mai titrat ciobănesc caucazian din România, provine chiar din Mama Rusia, de unde a fost cumpărat cu echivalentul a 20.000 de euro. În ciuda părinţilor campioni şi a diverselor premii câştigate, el a ieşit pe locul II la concursul canin de la Braşov
Pieptănaţi şi aranjaţi, câinii de rasă s-au întrecut sâmbătă şi duminică la Braşov în cadrul concursului anual de frumuseţe Pro Canis. Miss căţelele şi Mister căţeii au venit de pe întreg teritoriul ţării, pentru a-şi arăta buclele ondulate, coada stufoasă, dar mai ales anatomia - pentru că asta contează la un astfel de concurs. Cu cât e mai bine proporţionat, agil, dar şi manierat, aducând spre perfecţiune trăsăturile rasei din care face parte, cu atât e mai bine punctat de juriu. Precum manechinele care flutură graţios din mână în timp ce defilează pe catwalk, căţeii trebuiau să defileze prin faţa publicului şi a juriului.
În tot acest timp, stăpânii lor agitau şepci, mingi sau alte obiecte preferate de căţei, scopul fiind cel de atragere a câinelui pe culoarul de defilare. „În fiecare primăvară, organizăm - cam de şase ani - un concurs de o asemenea anvergură. Am avut peste 600 de câini, dintre care peste 200 azi (duminică - n.r.). Ultima zi e rezervată celor trei rase de ciobăneşti – caucazieni, germani şi româneşti”, ne spune Sorin Marcoşan, preşedintele Pro Canis Braşov, totodată preşedintele clubului raselor ruseşti din România.
Câini cât ursul. Stăpâni pe măsură
Deşi gusturile sunt discutabile, cea mai interesantă competiţie a fost cea a greilor „rusnaci”.
La peste 60-80 de kilograme, cu o blană care ar eclipsa orice oaie, ciobăneştii caucazieni arată ca un Kraz care face umbră la un Tico, atunci când se întâlneşte cu un Bichon.
La fel ca la maşini, competiţia se face pe cluburi, la care cotizează anual stăpânii lor. Pentru a ţine-n lesă un astfel