Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maree de gunoaie pe Bistriţa

Publicat in Adevarul, miercuri 29 martie 2006 ·

Mizeria se scurge în Bacău, în apropierea Insulei de Agrement de gunoi.

T oate acestea ajung în oraş, într-o zonă care ar trebui să fie una de agrement. Trecătorii sunt revoltaţi de privelişte şi de mirosul emanat de gunoaie. "Mirosul şi murdăria sunt de groază sub pod, apa aduce tot felul de resturi", a spus unul dintre băcăuanii care au observat mizeria. "Aşa e în fiecare primăvară, vin gunoaiele, se strâng la mal şi nimeni nu le ia în seamă, să facă o curăţenie. E lipsă de civilizaţie din partea celor care aruncă, dar nici instituţiile nu mişcă nimic", a spus Mariana Tătaru, care locuieşte în apropierea Insulei de Agrement din Bacău. Primii care s-au sesizat au fost Direcţia Apelor "Siret" şi membrii unui ONG, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară. "Lacul de Agrement a devenit groapa de gunoi a comunelor din amonte. Locuitorii au depozitat pe malurile râurilor tot ce aveau de prisos, fără a fi deranjaţi de primării sau de poliţia locală măcar cu un avertisment. Acum, zăpada s-a topit, iar ţăranii s-au trezit cu malurile pâraielor curate. În schimb, băcăuanii au o privelişte demnă de groapă de gunoi a oraşului. Sperăm ca instituţiile abilitate să ia, totuşi, măsuri", a precizat Adriana Antohi, preşedintele ADC Bacău. De cealaltă parte, primarii din localităţile judeţului susţin că ei fac tot ce pot ca să păstreze cursurile de apă curate. "Avem contract cu o firmă de salubrizare care, o dată pe săptămână, adună gunoaiele de pe malul apei", a precizat primarul comunei Măgura, Constantin Trăistaru. şi primarul din Hemeiuşi, Constantin Mihăilă, susţine că gunoaiele sunt ridicate la timp. Însă niciun primar nu s-a gândit la aplicarea de sancţiuni pentru cei care aruncă gunoaiele la malul râului. Ieri, o echipă de la Direcţia Apelor "Siret" a adunat de sub podul de la şerbăneşti, la intrarea în Bacău, două remorci de deşeuri, majoritatea bidoane din plastic. "Mare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°