Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Maria Grapini, despre dezastrul din turism: Cine a vrut să facă performanţă a făcut

Publicat in Gandul, sâmbătă 20 aprilie 2013 · ·

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, consideră că dezastrul din turism nu este provocat de legislaţie, ci de indisciplina în aplicarea legii şi spune că cine a vrut să facă performanţă în acest domeniu a făcut, transmite corespondentul Mediafax.

"Nu vreau să rămânem cu concluzia că în România nu merge turismul că nu e bună legislaţia. Eu vin din mediul privat şi spun aşa: în toate domeniile, inclusiv în turism, sunt oameni care au performat în aceleaşi condiţii legislative. Cine e profesionist şi cine vrea să facă un business de calitate, îl putea face. Ştiţi numai ce se întâmpla? Nu avea posibilitatea să facă aceeaşi rată de profit ca alţii în altă parte unde erau reglementări bune, dar nu că nu se putea face. Supărarea mea a fost când am mers şi am văzut staţiunile din sudul litoralului, că dezastrul nu e din cauza legislaţiei, este din cauza indisciplinei în aplicarea legii, fie că vorbim de administraţii locale, fie că vorbim de operatori privaţi, fie că vorbim de dezinteresul statului în companiile pe care le mai are. Nu din cauza legislaţiei avem dezastrul pe care îl avem în turism", a declarat Maria Grapini, vineri, la Mangalia.

Ea a recunoscut că este nevoie de modificări legislative pentru a putea concura cu alte ţări.

"Sigur este nevoie de o modificare în legislaţie. De ce? Pentru a putea şi noi să venim din urmă cu acumulare de capital, pentru a putea să ne dezvoltăm, pentru a putea să fim comparabili cu operatorii din celelalte ţări, dar nu vreau să rămână ca o concluzie că turismul e în situaţia în care este pentru că legislaţia este de vină", a menţionat ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.

Grapini a mai anunţat că propune ca statul să îşi vândă participaţiunile din societăţile comerciale aflate în subordinea Ministerului Turismului, majoritatea dintre acest

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 29 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 40 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°