Mărturisesc cu mâna pe inimă: atunci când am citit panseul domnului Emil Boc, primul minstru în exerciţie şi ministruL interimar al educaţiei: "şcoala trebuie să formeze competenţe, informaţii găsim şi pe internet!", am rămas interzis. Cum adică?- m-am întrebat, un demintar şi, mai ales, un universitar (domnia sa fiind, la bază, profesor universitar la una dintre cele mai respectabile universităţi ale României!) rupe, dintr-o singură lovitură, competenţa profesională de informaţie? Mai pe scurt: domnia sa consideră că un adevărat specialist, un om competent în domeniul său se formează pur şi simplu ciugulind informaţiile de pe internet? Atunci, cu bibliotecile şi cu lectura, cu studiul, cu neodihna cercetării- cum rămâne? Într-o primă instanţă mi-am zis că la mijloc ar fi o greşeală de transcriere. Mă rog, se mai întâmplă pe asemenea climat tensionat, unde numai la nuanţe nu le mai stă gândul celor hăituiţi de fantoşa audienţei. Dar, nu! Am citit şi am recitit fraza cu pricina, peste tot era la locul ei, neschimbată. Bătută în cuie. Doi la mână: nici de la purtătoarea de cuvânt a guvernului, de regulă atât de taciturnă !, nu am cetit vreo corectare a zicerii.
Nevroind să mă dau bătut cu una cu două, am încercat să dau de capul frazei aruncată cam pieziş de către augusta persoană. "Adică, mi-am spus, domnul premier şi profesor, a vrut să spună că o competenţă în adevăratul înţeles al cuvântului, nu se reduce doar la o bună memorie şi la o dexteritate în a recita, pe nerăsuflate, citate, date şi nume." Perfect de acord! Mai ales că, înaintea domnului premier-profesor, la noi, la români, ideea fusese spusă, fără înconjur, de către un alt redutabil profesor şi politicia, de către Mihai Ralea. Care, la rândul său, prelua vorba unui înţelept francez: "Cultura este cceea ce ne rămâne după ce am uitat totul". Paradoxul acesta, pe cât de sclipitor pe atât de profu