Cea mai nouă emisiune la Pro TV este prezentată de Cristian Leonte, începând cu această duminică, de la ora 18.00. Timp de o oră, Cristian Leonte şi invitaţii săi, jurnaliştii care au investigat cazurile emisiunii, aduc în atenţie subiecte impresionante şi teme sociale copleşitoare în anchete, radiografii ale unor fenomene, reportaje, interviuri, analize jurnalistice, spectacol de imagine şi realitate.
De ce o emisiune cu titlul „România, te iubesc!“? „Sunt sigur că, după ce veţi vedea materialele şi veţi cunoaşte personajele şi situaţiile pe care echipa le tratează, veţi găsi singuri formula în care să rostiţi «România, te iubesc!». Poate cu un semn de întrebare la sfârşit, poate miraţi, uneori şocaţi. Sentimentele sunt foarte puternice“, a declarat Cristi Leonte.
Povestea unei tinere de numai 19 ani, care a adoptat doi fraţi cerşetori şi neregulile din sistemul de protecţie a copilului sunt doar două dintre subiectele propuse de noul magazin jurnalistic.
Cristi Leonte priveşte acest nou format dintr-o altă perspectivă decât cea de ştirist - el prezintă, alături de Amalia Enache, ştirile de la 22.30. „Ştirile au ritmul lor: indiferent de subiect, nu poţi zăbovi prea mult, pentru că trebuie să informezi. «România, te iubesc!» are timp să insiste asupra detaliilor, sunt poveşti spuse mai pe larg şi imagini care te conduc pe nesimţite prin firul poveştii. În studio vor veni toţi colegii care au realizat excepţionalele materiale din emisiune.
Carmen Avram, Alex Dima, Paula Herlo, Anca Nastasi vor vorbi în direct despre reportajele lor, despre dedesubturile anchetelor, dar şi despre emoţiile trăite în demersul lor. Deocamdată, sunt sigur că va fi un ritm diferit de cel al ştirilor şi că voi discuta în fiecare ediţie, în direct, despre materiale, cu colegii din redacţia Ştirilor Pro TV care le-au conceput. La Ştir