Statele Unite vor putea sta de vorbă cu soţiile lui Osama bin Laden, potrivit unei declaraţii făcute de ministrul pakistanez de interne pentru postul CNN.
Luni, o sursă din cadrul serviciilor pakistaneze de informaţii a explicat că Statele Unite le pot interoga pe cele trei soţii ale liderului terorist, reţinute în urma raidului în care Osama bin Laden a fost omorât, doar dacă ţările lor de origine îşi dau acordul. Oficialii pakistanezi spun că membrii familiei bin Laden vor fi repatriaţi în urma interogărilor preliminare. Potrivit unor informaţii obţinute tot pe surse, una dintre femei este din Yemen, iar celelalte două din Arabia Saudită. Amal Ahmed Abdulfattah, soţia yemenită în vârstă de 29 de ani, a fost rănită în timpul raidului în care a fost ucis Osama bin Laden.
Rehman Malik, ministrul de interne pakistanez, a negat acuzaţiile potrivit cărora bin Laden s-ar fi bucurat de sprijinul unor membri ai guvernului, armatei şi serviciilor de informaţii din Pakistan. Cu toate acestea, mai mulţi oficiali americani s-au arătat suspicioşi faţă de faptul că teroristul numărul unu al planetei a reuşit să se ascundă timp de şase ani în oraşul Abbottabad care se bucură de o prezenţă militară considerabilă.
Statele Unite vor putea sta de vorbă cu soţiile lui Osama bin Laden, potrivit unei declaraţii făcute de ministrul pakistanez de interne pentru postul CNN.
Luni, o sursă din cadrul serviciilor pakistaneze de informaţii a explicat că Statele Unite le pot interoga pe cele trei soţii ale liderului terorist, reţinute în urma raidului în care Osama bin Laden a fost omorât, doar dacă ţările lor de origine îşi dau acordul. Oficialii pakistanezi spun că membrii familiei bin Laden vor fi repatriaţi în urma interogărilor preliminare. Potrivit unor informaţii obţinute tot pe surse, una dintre femei este din Yemen, iar celelalte două din Arabia Saudită. Amal Ah