Foto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional Ascuns între şerpuirea lentă a Dunării şi un podiş ca la înce­pu­tul de lume, un tărâm la ca­re timpul pare că a renunţat demult se întinde în faţă pelerinului pornit să desco­pe­­re adevărata credinţă a fost adusă aici de cel dintâi chemat Andrei.

Când atingi cu tălpile binecuvântatul pământ al Dobrogei, vântul cald îţi mângâie obrajii, iar liniştea şi pacea ţi se instalează în suflet pentru totdeauna. Acest pământ i-a fost dat în grijă apostolului Andrei. Poporul român respectă în mod deosebit acest ucenic al lui Hristos, cel dintâi chemat Andrei. Sfântul Andrei a propovăduit cuvântul Domnului printre triburile traco-dace şi printre sciţi. Apostolul Andrei era din Galileea, fiind fratele lui Simon, care, mai târziu, devenea apostolul Petru. Trecerea Sfântului Andrei prin Scythia Minor a fost de scurtă durată şi s-a desfăşurat într-o zona periferică a ariei geto-dace, prin penetrarea lentă şi tăcută a noii religii în comunităţile daco-romane. Nicioda­tă nu s-a îndoit în credinţa sa. Când i-a fost tăiat capul lui Ioan Botezătorul a lăcrimat. La Cina cea de Taină s-a întristat, când a fost vândut Iisus, a suferit profund. Când Iisus a fost judecat, el şi cu Ioan erau de faţă, stăteau în curtea Pretoriului, lângă Crucea Golgotei. Când a fost pus în mormânt Iisus, plângea în dimineaţa Învierii însă s-a bucurat şi a primit salutul pascal: "Pace vouă!". A împărtăşit bucuria Învierii tuturor şi pretutindeni, iar la Înălţarea Domnului şi-a ridicat cugetul, înţelegând taina ascunsă atât timp. Aşa şi-a desăvârşit Andrei vocaţia spre adevăr. A predicat în cetăţile Asiei, întemeind comunităţi creştine în Antiohia, Efes, Elicori şi până la Bizanţ, pregătind astfel calea apostolului Pavel. O dată cu urcarea pe tronul Daciei a lui Decebal (97-106), relaţiile între Roma şi Dacia se înrăutăţesc. Apostolul Andrei coboară în sudul Dună