Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de anchetă Călăraşi va avea 15 membri

Publicat in Gandul, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Conducerea Parlamentului a discutat, miercuri, despre înfiinţarea Comisiei de anchetă Călăraşi şi a convenit ca aceasta să fie formată din 15 membri, Birourile permanente reunite urmând să aprobe luni hotărârea de înfiinţare a acesteia, care trebuie supusă apoi votului plenului comun.

Anunţul a fost făcut de secretarul Camerei Niculae Mircovici, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, precizând că până luni liderii grupurilor parlamentare urmează să stabilească componenţa nominală a comisiei de anchetă.

"Liderii grupurilor parlamentare au rămas să discute această problemă, să-şi stabilească componenţa nominală. Comisia s-a hotărât să fie formată din 15 membri şi asta urmează să se lămurească până luni", a spus Mircovici, răspunzând unei întrebări pe această temă.

El a precizat că luni va avea loc o nouă şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care se va stabili programul de marţi al Parlamentului, când e posibil să fie o şedinţă comună a celor două Camere.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Parlamentul se va întruni pentru a vota proiectul de hotărâre de înfiiţare a Comisiei de anchetă Călăraşi după ce va adopta proiectul de buget pe anul 2014, el arătând că tot atunci se vor face şi nominalizările membrilor acestei structuri.

"Nu am stabilit cine va conduce comisia, nu am stabilit nici măcar membrii comisiei, deoarece azi draftul de hotărâre întocmit de parlamentarii PSD, UNPR şi PC îl vom prezenta şi colegilor de la PNL. Şi, când se ia decizia, imediat după Legea bugetului, atunci facem şi nominalizările", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, recent, că terenul din Călăraşi a fost achiziţionat cinstit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menţionând că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic.

Conducerea Par

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. Traficantul de migranţi care a atac

Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

News.ro acum 52 minute
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat miercuri că Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, relatează Reuters. "După finalizarea text

Ana Bogdan s-a calificat în turul doi la Catalonia Open

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, cap de serie numărul 8, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie WTA 125 Catalonia Open, de la Lleida. Ana Bogdan a învins-o în runda inaugurală pe spaniola Nuria Parrizas Diaz, scor 6-1, 6-1. Meciul a durat o oră

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 2 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 4 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 52 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°